VIDEO – Adrian Ordean, președinte de onoare și președinte al juriului la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional Hermannstadt Fest: „Pentru mine e o bucurie să revin de fiecare dată la Sibiu”

Compozitorul și chitaristul Adrian Ordean revine și în acest an în fruntea Festivalului Internațional Hermannstadt Fest, în calitate de președinte de onoare și președinte al juriului. Aflat la cea de-a XIII-a ediție, evenimentul muzical reunește tineri talentați din țară și din străinătate, iar prezența constantă a artistului subliniază continuitatea și importanța manifestării.

„Din moment ce sunt la ediția cu numărul 13, având-o alături pe doamna Simionescu, pe ceilalți jurați, invitați, pe toți cei implicați, înseamnă ceva pentru mine – înseamnă că mă simt extraordinar de bine aici. Mie îmi plac copiii foarte mult, mai ales cei care au pășit pe acest drum artistic de la o vârstă fragedă. De fiecare dată revăd cu bucurie locul nașterii, străzile pe care am copilărit, prieteni din copilărie. Așa că, pentru mine, este o bucurie ori de câte ori vin la Sibiu, dar mai ales faptul că particip la acest festival extraordinar. Vin cu mare bucurie, cu mare plăcere, de fiecare dată”, a mărturisit Adrian Ordean.

Festivalul Hermannstadt Fest continuă să fie o rampă de lansare pentru tinerii artiști și un eveniment de referință pentru peisajul cultural din Sibiu, grație implicării unor nume importante din industria muzicală românească.

Comentariile sunt închise.