Adrian Suciu: Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea Festivalului „Micăsasa cu Bun Gust la Castel”
Sâmbătă, comuna Micăsasa a găzduit cu mândrie cea de-a doua ediție a evenimentului „Micăsasa cu Bun Gust la Castel”. Vă redăm mesajul de mulțumire postat în acest sens de către actualul viceprimar al comunei Micăsasa, Adrian Suciu, tuturor celor implicați în buna organizare a evenimentului.
„Sunt extrem de mulțumit de cum a ieșit totul! Numărul mare de participanți față de prima ediție ne confirmă că suntem pe drumul cel bun și că acest eveniment crește frumos de la an la an.
În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în organizarea acestui frumos eveniment. Efortul vostru a fost imens, și se vede! În ultimele zile s-a muncit cu multă dăruire, iar rezultatele au fost pe măsură.
Fiecare detaliu a fost gândit cu grijă, iar atmosfera creată a fost una deosebită.
Un mare BRAVO le spun gospodarilor noștri, care și-au aranjat punctele de vânzare cu atâta bun gust și au adus cele mai delicioase produse tradiționale. Ați fost la înălțime și ați demonstrat ce înseamnă cu adevărat ospitalitatea de Micăsasa și Țapu!
Muzica live cu momentele de improvizație au contribuit la o atmosferă relaxantă, iar atelierele de meșteșuguri, sculptura în lemn și modelajul în lut au captivat atenția celor mici ore în șir. Ne propunem ca anul viitor să aducem și mai multe activități pentru cei mici!
De asemenea, drumeția pe Via Transilvanica și vizitele la monumentele istorice din localitate le-au oferit oaspeților noștri o perspectivă autentică asupra frumuseților și istoriei comunei noastre.
Mulțumesc încă o dată tuturor pentru implicare și pentru că ați fost alături de noi. Ați fost minunați! Anul viitor promitem să facem un eveniment și mai fain!”, a transmis Adrian Suciu.
Acest eveniment a fost organizat de Asociația Română despre Mâncare, în parteneriat cu Primăria Micăsasa, Anii Drumeției și a fost co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu.
Comentariile sunt închise.