Aeroportul Internațional Sibiu testează călătorii prin aplicația Covid-SAFE@Frontieră

Aeroportul Internațional Sibiu este al doilea aeroport din România care a implementat Covid-SAFE@Frontieră  o aplicație dezvoltată pentru fluidizarea traficului aerian de călători. Această modalitate eficientizează timpii de așteptare aferenți procesării fluxului de pasageri la intrarea în țară și totodată, se reduce riscul de răspândire a virusului SARS-CoV-2. Transmiterea datelor către punctele DSP din aeroport se poate face în orice moment, recomandabil chiar odată cu planificarea călătoriei spre România.

Aeroportul Internațional Sibiu și Consiliul Județean Sibiu cu sprijinul tehnic din partea Serviciului de Telecomunicații Speciale vă informează că pasagerii care intră în țară prin fluxul de sosiri al aeroportului sibian au la dispoziție, începând cu acest weekend, un chestionar on-line pentru completarea electronică a declarației epidemiologice. Această măsură este necesară pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și reducerea efectelor negative înregistrate, la nivel global, de pandemia de COVID-19. Astfel, toți pasagerii care tranzitează aeroportul sibian au alternativa completării, de pe orice dispozitiv electronic conectat la internet, datele declarației pe proprie răspundere solicitate de platformă, în vederea procesării lor și stabilirii de către direcțiile de sănătate publică a măsurilor care se impun.  Utilizarea formularului web mai are ca beneficii și verificarea corectitudinii datelor completate de pasageri, precum și protejarea cetățenilor și a personalului din aeroport.

Pașii care trebuie urmați pentru completarea electronică a declarației epidemiologice de intrare în țară sunt următorii:
1. Se accesează adresa https://chestionar.stsisp.ro folosind datele mobile/conexiunea la internet sau folosiți rețeaua SBZ Free WiFi disponibilă în Terminalul Sosiri;
2. Se completează datele solicitate de aplicație și se validează, apoi se trimite formularul;
3. Este important să se menționeze adresa de izolare sau să se indice adresa de izolare cu adresa de domiciliu;
4. Ulterior, se generează un cod QR pe telefonul înregistrat în aplicație;
5. Se tipărește declarația sau se scanează codul QR la ghișeul amplasat în acest scop pe fluxul sosiri și se ridică declarația de acolo;
6. Declarația se prezintă la ghișeele DSP.

Platforma https://chestionar.stsisp.ro a fost dezvoltată de specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale împreună cu echipa de IT a organizației non-guvernamentale Citizen Next, la solicitarea Companiei Naționale Aeroporturi București, companie aflată sub coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Comentariile sunt închise.