„Afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul” sau, cum uită Primăria Municipiului Sibiu de Școlile dezavantajate
Cătălina Dumitrean ocupă funcția de director adjunct la Școala gimnazială Ioan Slavici, care gestionează și Școala 11 din Gușterița. Cu toate acestea, în această școală învață un număr semnificativ de copii provenind din medii dezavantajate. În ciuda repetatelor solicitări ale conducerii instituției, investițiile Primăriei Sibiu au evitat să ajungă la această școală de-a lungul anilor. Recent, Primăria Sibiu a inaugurat un gard în valoare de 400.000 de lei, menționat cu mândrie de primarul Astrid Fodor într-un comunicat de presă. Cu toate acestea, acesta a omis să menționeze realizarea în ceea ce privește curtea școlii.
Din seria: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul” sau, cum uită Primăria Municipiului Sibiu de Școlile dezavantajate…
„Vreau să precizez că tot ceea ce scriu în această postare îmi asum în nume propriu. E supărarea unui director care în strategia de management a promis să pună pe primul plan binele unor copii și nu al unui scaun.
În anul 2021 am hotărât, din dorința de a-mi aduce aportul asupra educației, să fac un pas spre o funcție de conducere. Am fost detașată ca și director adjunct la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, urmând ca apoi să promovez și concursul.
Am găsit aici ceea ce nu credeam că mai poți găsi în ziua de astăzi într-o școală din Municipiul Sibiu. Am descoperit structura Școlii noastre, Școala Nr. 11, din Gușterița. Nu am vrut niciodată să fac public nimic și nici nu ne-am plâns de cum nimeni nu bagă acea școală în seamă.
An de an am cerut asfaltarea curții școlii… Am primit exact zâmbete și ignoranțe politicoase, atât în urma propunerilor fundamentate privind investițiile pentru unitățile școlare care ni se cer, cât și în discuțiile avute cu reprezentanții SPAUIPS. Evident, ni s-a replicat că „este urgent, dar nu sunt bani, că sunt blocați conform ordonanței guvernamentale și că rămâne de văzut”.
Acum or fi blocate, dar doi ani, tot blocate au fost?? Curiozitate personală…
Într-un final ni s-a spus că ni se reface gardul școlii, mare bucurie.
L-au terminat. Ieri, toată presa promova articolul trimis de Măria Sa Primăria Municipiului Sibiu, poze cu minunea de gard în valoare de 400.000 de lei.
Plină de indignare, mă întreb de ce nu se laudă Primăria și cu modul în care ne-au lăsat curtea???
După ce că situația copiilor care învață acolo este la limita subzistenței, acum le luam și curtea, care a devenit, în urma lucrărilor, un morman de noroi… Excelent, acum nu mai au nici unde să alerge, că sală de sport oricum nu au, dar ne lăudăm cu gardul…”, a scris Cătălina Dumitrean





Comentariile sunt închise.