AFT Sibiu oferă în continuare sprijin în refacerea infrastructurii de drumeție din județ

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu oferă în continuare sprijin în refacerea infrastructurii de drumeție din județ. Zilele trecute, 18 studenți AFT au intervenit, alături de echipa tehnică a programului Anii Drumeției, pe două trasee din Munții Cindrel: Vf. Cindrel – Cabana Oașa (bandă roșie), Vf. Cindrel – Șaua Șteflești (cruce roșie).
„Misiunea lor nu a fost deloc ușoară: aceștia au transportat și montat 56 de stâlpi de oțel, pe care vor fi montate săgețile direcționale. Le mulțumim frumos pentru implicare!”, transmit reprezentanții Programului „Anii Drumeției”
.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Comentariile sunt închise.