AJF Sibiu, pe primul loc la nivel național în clasificarea centrelor de copii și juniori din fotbalul amator

Activitatea Asociației Județene de Fotbal Sibiu a fost apreciată drept foarte bună de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, prezent la Sibiu în cadrul unei întâlniri oficiale.

În perioada 17–18 februarie 2026, la Sibiu a avut loc reuniunea conducerii FRF cu președinții Asociațiilor Județene de Fotbal, eveniment la care au participat și experți din cadrul FIFA. Specialiștii forului mondial au realizat, în intervalul 2022–2025, o analiză amplă privind dezvoltarea fotbalului amator la nivel global.

În cadrul discuțiilor, președintele FRF a evidențiat faptul că AJF Sibiu a transmis cel mai mare număr de dosare pentru clasificarea centrelor de copii și juniori la nivel național.

„AJF Sibiu a depus 31 de dosare din totalul celor 33 de centre existente, ceea ce reprezintă o performanță remarcabilă. Procedura de clasificare presupune evaluarea infrastructurii, a organizării administrative și a personalului tehnic”, a declarat Ioan Duma, președintele AJF Sibiu.

Ediția din acest an a întâlnirii a avut o semnificație aparte, fiind pentru prima dată când la dialogul dintre conducerea FRF și reprezentanții asociațiilor județene au participat și experți FIFA, precum și reprezentanți ai administrațiilor publice din România.

La nivelul AJF Sibiu activează 66 de cluburi afiliate, dintre care 33 dețin centre de copii și juniori. Numărul copiilor care practică fotbalul este unul semnificativ: aproape 3.500 din totalul celor 4.970 de sportivi legitimați.

Comentariile sunt închise.