Al doilea post de transformare din zona Tocile – Valea Morii a fost pus sub tensiune în cadrul extinderii rețelei electrice
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, anunță finalizarea unei etape importante în dezvoltarea infrastructurii locale, odată cu extinderea completă a rețelei de energie electrică și punerea sub tensiune a celui de-al doilea post de transformare din zona Tocile – Valea Morii, investiție care asigură acoperirea integrală a intravilanului comunei cu rețea de joasă tensiune.
„Un nou succes pentru Sadu: infrastructura electrică, complet extinsă.
A fost pus sub tensiune cel de-al doilea post de transformare realizat în cadrul investiției de extindere a rețelei de energie electrică în zona Tocile – Valea Morii.
Investiția este realizată de „Distribuție Energie Electrică România”, cu o cofinanțare de 50% asigurată de Comuna Sadu.
Prin finalizarea acestei investiții, întreg arealul intravilan al comunei este acoperit de rețeaua de joasă tensiune, un pas important pentru dezvoltarea localității și pentru creșterea confortului locuitorilor.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegere, sprijin și răbdare.”, a transmis Valentin Ivan.

Comentariile sunt închise.