Primăria orașului Copșa Mică anunță organizarea unei acțiuni de plantare dedicată comunității locale, programată pentru data de 4 aprilie 2026, cu scopul de a reface o zonă afectată istoric de alunecări de teren și poluare industrială.
Potrivit administrației locale, terenul vizat a fost grav afectat încă din 1955, fiind ulterior degradat și de activitatea fostelor combinate industriale. Inițiativa actuală urmărește transformarea acestui spațiu prin plantarea a aproximativ 8.000 de puieți, contribuind astfel la refacerea solului și la îmbunătățirea calității aerului.
Pentru desfășurarea acțiunii, autoritățile caută 350 de voluntari care să participe la plantare. Organizatorii anunță că transportul, materialul săditor și masa vor fi asigurate pentru participanți.
Evenimentul este organizat de Asociația Cu Verdele- n Sus și cu sprijinul GLS, iar înscrierile se fac online, prin intermediul platformei dedicate.
Reprezentanții primăriei subliniază că fiecare puiet plantat reprezintă un pas concret spre un mediu mai sănătos și o comunitate mai sustenabilă.

Comentariile sunt închise.