Andreea Marin, mesaj despre sănătatea mintală: „Nu este o rușine să ceri ajutor”

Andreea Marin transmite un mesaj puternic despre importanța sănătății mintale și îi încurajează pe cei care se confruntă cu anxietatea, depresia sau alte dificultăți emoționale să ceară ajutor de specialitate. După evenimentul „Nu ești singur afară”, vedeta a vorbit deschis despre propria experiență și a subliniat că apelarea la un psiholog este un gest de responsabilitate și curaj, nu un motiv de rușine

„Ascultă. Această emoție în cuvinte e pentru tine. Când mintea ne joacă feste, când ne doare sufletul, când anxietatea ne strânge pieptul sau depresia ne ia lumina din priviri, încă prea mulți oameni simt că trebuie să ascundă asta. Ca trebuie să joace rolul de a fi eficienți la serviciu, când abia se ridică dimineața să plece spre locul de muncă. Sfârșiți, epuizați, fără vlaga, dar plini de responsabilități. Cine are timp să ne înțeleagă, când toți alergăm spre mai mult, zi de zi?

Încă prea mulți oameni cred că mersul la psiholog e o rușine.
Că asta înseamnă că ești un om slab.
Că e ceva „în neregulă” cu tine.
Că e un lucru despre care nu se vorbește.

Eu vreau să spun astăzi, limpede: nu este o rușine să ceri ajutor.
Nu este o rușine să mergi la psiholog. E o datorie față de tine chiar, grija față de sănătatea ta.
Nu este o rușine să ai grijă de mintea ta.
Este un act de curaj.
Este responsabilitate. Nu e egoism.
Este iubire față de tine și față de cei care au nevoie de tine întreg, nu doar prezent fizic, dar absent în interior.

Am cerut ajutor. Am mers către specialiști. Am vorbit deschis, deși mi-a fost greu. Am început să schimb lucruri în viața mea. Nu peste noapte. Nu simplu. Nu perfect. Dar am reușit. Și tu poți fi bine. Nu ești singur.”, a spus Andreea Marin după evenimentul „Nu ești singur afară”.

 

Comentariile sunt închise.