Andrei Bițu: Am decis să nu mai candidez pentru încă un mandat ca vicepreședinte AJF Sibiu

Mai sunt câteva zile până la finalul mandatului de vicepreședinte AJF Sibiu, iar Andrei Bițu a decis să NU mai candideze pentru încă un mandat.

 

De ce a renunțat?

„Pentru că doresc să ma implic și mai mult în comunitatea din care fac parte si alături de care am reușit foarte multe rezultate notabile, fie că vorbim de grupe de copii și juniori, fotbal feminin, baze sportive, antrenori cu licență, Liceul sportiv, echipe de top aduse la Cisnădie, etc. !
În ce mă privește m-am ținut de cuvânt și nu am dorit să fiu renumerat sau să încasez vreo sumă de pe urma funcției din cadrul AJF și nici alte beneficii sau foloase materiale, ci toata implicare mea în cadrul AJF a fost „pro bono”!
Pe această cale mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acești ani și dacă este să fac o scurtă retrospectivă nu pot spune decât că am avut un Președinte, pe Ioan Duma care a muncit din răsputeri să reconstruiasca, să imbunătățească, să digitalizeze, să obtină fonduri nerambursabile, să crească numarul de jucatori din cadrul AJF și care merită pe deplin susținut pentru încă un mandat!
Foarte multe din proiectele cu care am candidat au fost puse in practică de actuala conducere AJF și nu vreau să imi asum merite ci toate aceste se datoreaza exclusiv actualului președinte care a înțeles pe deplin nevoia si necesitatea acestor proiecte!
Felul cum a fost gestionată asociatia pe durata a celor 4 ani (probabil cei mai grei din istoria ei) mă fac să fiu încrezător că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine pentru fotbalul sibian cu Ioan Duma Președinte !
În final recomand conducătorilor de cluburi să facă lobby pentru activități sportive la aleșii locali, și la comunitatea din care fac parte…
La Primăria orașului Cisnădie și la Gheorghe Huja – Primarul orasului Cisnadie am găsit deschidere si sustinere pentru a implementa idei si proiecte altături de alti oameni cu suflet pentru fotbal si sport și amintesc pe presedintele C.S. Academia Magura dl Dan Raica și partenerii acestuia!”, transmite Andrei Bițu.

Comentariile sunt închise.