Angajat al Salvamont Sibiu, decedat în urma unei avalanșe. Victima ere în timpul liber

Un tragic incident s-a produs vineri în zona Bâlea Lac din Munții Făgăraș, când un salvamontist aflat în timpul liber a decedat în urma unei avalanșe devastatoare. Directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu, a confirmat această tragedie, evidențiind că victima era un angajat al Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, însă nu se afla în timpul serviciului de patrulare în momentul producerii avalanșei.

Conform informațiilor furnizate de ISU Sibiu, în urma incidentului a fost solicitat elicopterul SMURD pentru intervenție. Autoritățile au acționat rapid, alocând la fața locului o autospecială de stingere, o șenilată și o ambulanță SMURD pentru a sprijini eforturile echipei Salvamont.

Eforturile de intervenție au continuat, iar victima a fost adusă la Balea Cascada, de unde urmează să fie preluată de către Institutul de Medicină Legală (IML).  Victima, în vârstă de 33 de ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața ca urmare a impactului cu stâncile survenit în urma avalanșei.

Comentariile sunt închise.