Angajații Instituției Prefectului Județului Sibiu intră în grevă generală

Instituția Prefectului, definită prin Constituția României ca fiind “reprezentantul Guvernului pe plan local”, a ajuns în ultimii trei ani, din cauza neaplicării legilor salarizării, în situația bizară de a fi cea mai prost salarizată instituție din administrația publică. Angajații Instituției Prefectului Județului Sibiu prin intermediul  Sindicatului Egalitatea al Funcționarilor Publici și al Personalului Contractual din Administrația Publică anunță greva generală din 10 aprilie.

 

„În acest context, am ajuns ”Cenușăreasa” administrației publice și solicităm să fim reașezați în locul, rolul și importanța ce ni se cuvine, principala noastră revendicare fiind modificarea imediată a Ordonanței de Urgență nr.57/2019, privind Codul Administrativ și modificarea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice. Considerăm că salarizarea personalului din instituțiile prefectului trebuie să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că reprezentantul Guvernului în teritoriu este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate.

Cu toate că, angajații din instituțiile prefectului îndrumă, coordonează, verifică și monitorizează activitatea autorităților administrației publice locale și a serviciilor publice deconcentrate s-a ajuns la situația nefirească în care salariații din aparatul de specialitate al prefectului au un salariu considerabil mai mic față de angajații consiliilor județene, primăriilor sau din servicii publice deconcentrate.

Nivelul de salarizare din instituțiile prefectului nu reflectă principiile esențiale care au stat la baza legii salarizării, care precizează că salarizarea se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, importanța activităţiişi principiul ierarhizării.

Diversitatea și importanța sarcinilor pe care le îndeplinesc funcționarii din cadrul instituțiilor prefectului sunt poate mai puțin cunoscute publicului larg: managementul situațiilor de urgență la nivelul județului (alunecări de teren, inundații, secetă, pestă porcină africană, Virusul SarS-CoV-2, etc), verificarea legalității actelor autorităților administrației publice locale, apostilarea documentelor, problematica fondului funciar, monitorizarea activității Serviciilor Publice Deconcentrate, gestionarea problemelor legate de minorități, incluziune socială, siguranța elevilor și a personalului didactic în unitățile de învățământ, gestionarea derulării Programelor Operaționale de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate (POAD), monitorizarea programelor guvernamentale și politicilor naționale la nivelul județului, organizarea evenimentelor și manifestărilor publice locale, organizarea și desfășurarea alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale, evidențiază complexitatea și importanța activităților derulate. Aceste domenii sunt esențiale și vitale administrației publice.

Faptul că suntem puțini, aproximativ 1.800 de angajați la nivel de țară, pentru politicieni reprezentând „o masă neglijabilă”, i-a făcut pe guvernanți și parlamentari să ne ignore atâția ani, însă avem capacitatea să ne mobilizăm, dacă revendicările noastre nu vor fi satisfăcute, inclusiv prin boicotarea organizării alegerilor din anul 2024. Posibil așa decidenții vor conștientiza că munca noastră este importantă și trebuie recompensată pe măsură.”, transmit reprezentanții Sindicatului Egalitatea al Funcționarilor Publici și al Personalului Contractual din Administrația Publică.

Comentariile sunt închise.