Anul acesta, Moșul sosește mai devreme la ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB TĂLMACIU

Anul acesta, Moșul sosește mai devreme la ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB TĂLMACIU. În data de 15 decembrie, începând cu ora 17, la sala de sport din Talmaciu , în centrul căreia se vor afla totii jucătorii juniori si copiii din cadrul clubului ,cărora MOȘ CRĂCIUN le va aduce cadouri.

Copiii așteaptă cu mult entuziasm venirea moșului. În așteptarea Moșului atmosfera va fi incălzită cu colinde, ceai cald, cafea, gogoși și bunătăți pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Așa cum v-am obișnuit de fiecare dată noi, familia AFC TĂLMACIU, ne gândim și la cei care au nevoie de ajutor astfel cu ajutorul dumneavoastră, moșul va aduce cadouri pentru copiii cu nevoi în cadrul campaniei ÎNCALȚĂ UN COPIL DE IARNĂ.

Totodată, moșul va aduce cadouri tuturor celor care ne susțin necondiționat și care mereu și mereu sunt alături de noi.
Mulțumim frumos pentru sprijin Primăriei Tălmaciu și Consiliului Local Tălmaciu, domnului primar Ioan Oancea, SC PRODMETAL (Simona Schell, Ana Schell), SC LANCO (Nicoleta Bulea, Ramona Voivoda), SC NICOLA SPEDITIONE (Doru Zaharie, Lavinia Zaharie), SC RENTAVAN (Mihai Lungoci), SC SODEBO WORK PARTENER (Vasi Pavelea, Tarcea Ioan), SC FLAVORSTREAM (Nicole Gaspar), Profisib Spedition (Răvar Mihaiță), Nicu Costoiu, Adriana Voicu, Cristina Gica și tuturor celor care fac posibil ca noi să ne dezvoltăm, și nu sunt puțini.
Vă invităm și pe voi, fie că faceți parte deja din comunitatea AFC TĂLMACIU sau nu.
Fapte, nu vorbe – ACȚIONĂM!
Caritate pe bune – OFERIM!
Solidaritate și omenie – GENERĂM!
Vă așteptăm în număr cât mai mare să zămbim vieții!”, transmit reprezentanții AFC Tălmaciu.
Anul acesta, Moșul sosește mai devreme la ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB TĂLMACIU

Comentariile sunt închise.