Anunț important pentru elevii liceeni din Rășinari care fac naveta

Primăria comunei Rășinari le reamintește elevilor de liceu care fac naveta că, pentru a beneficia de transport școlar gratuit, trebuie să depună o solicitare la unitatea de învățământ la care sunt înscriși. În perioada 7–11 septembrie 2026, transportul va fi gratuit pe baza carnetului de note vizat, iar din 14 septembrie elevii vor putea ridica abonamentele gratuite de la biroul de abonamente.

„Anunț important pentru elevii liceeni din Rășinari care fac naveta!

În vederea asigurării transportului școlar gratuit, vă reamintim că trebuie să depuneți o solicitare pentru transport în cadrul instituției de învățământ la care sunteți înscriși. Pentru prima săptămână de școală, în perioada 7–11 septembrie 2026, toți elevii de liceu vor putea circula gratuit având asupra lor carnetul de note vizat de unitatea de învățământ. Începând cu data de 14 septembrie 2026, elevii se vor prezenta la biroul de abonamente pentru ridicarea abonamentelor gratuite. Menționăm că elevii care încep în acest an cursurile liceale, în clasa a IX-a, trebuie să prezinte o copie a cărții de identitate și o fotografie pentru legitimație.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim mult succes în noul an școlar!”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Rășinari.

Comentariile sunt închise.