Aproape 12 milioane de euro pentru dezvoltarea orașului Săliște: investiții în educație și regenerare urbană
Orașul Săliște, una dintre localitățile reprezentative ale județului Sibiu și parte importantă a Mărginimii Sibiului, va beneficia de investiții importante în infrastructura educațională și în dezvoltarea urbană. Aproape 12 milioane de euro vor fi investiți în trei proiecte majore, finanțate prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.
Atestat documentar încă din anul 1354, orașul Săliște este cunoscut atât pentru patrimoniul cultural, cât și pentru obiectivele turistice din apropiere. Localitatea se mândrește, printre altele, cu Viaductul Aciliu, cel mai înalt viaduct rutier din România, și cu Muzeul de Icoane pe Sticlă din Sibiel, considerat cel mai mare muzeu de acest tip din Europa.
Pentru a continua dezvoltarea localității și pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor, autoritățile locale au obținut peste 7 milioane de euro finanțare nerambursabilă, suma totală a celor trei proiecte ridicându-se la aproape 12 milioane de euro, anunță regiocentru.ro
Primarul orașului Săliște, Horațiu Dumitru Răcuciu, a subliniat importanța acestor investiții pentru comunitate.
„Atât eu, cât și echipa din Primăria Săliște suntem foarte bucuroși pentru obținerea finanțării nerambursabile pentru aceste trei proiecte. Fiecare proiect este important pentru comunitatea sălișteană și aceste investiții vor constitui repere semnificative pentru dezvoltarea orașului. Fondurile europene ne-au ajutat enorm să mergem înainte”, a declarat edilul.
Investiții importante în Liceul „Ioan Lupaș”
Două dintre proiectele finanțate vizează modernizarea și extinderea Liceului Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște.
Primul proiect prevede demolarea unui corp de clădire și construirea unui corp nou multifuncțional, investiție cu o valoare totală de peste 18 milioane de lei, din care aproximativ 5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Lucrările ar urma să fie finalizate în decembrie 2028.
Noua clădire va avea trei niveluri și va include săli de clasă, spații administrative și o sală de sport care va deservi întreaga unitate de învățământ.
Al doilea proiect, cu o valoare de peste 21 de milioane de lei, vizează reabilitarea clădirii liceului și amenajarea curții școlii. Finanțarea nerambursabilă pentru acest proiect depășește 17,5 milioane de lei, iar termenul estimat de finalizare este februarie 2029.
În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de eficientizare energetică a clădirii, modernizarea spațiilor educaționale și amenajarea unui amfiteatru în aer liber, destinat activităților educaționale, sportive și recreative.
De aceste investiții vor beneficia direct aproximativ 700 de elevi, precum și cadrele didactice și personalul auxiliar.
Regenerare urbană pe malul Râului Negru
Al treilea proiect vizează regenerarea urbană a zonei centrale a orașului, pe malul drept al Râului Negru. Proiectul are o valoare de peste 18,8 milioane de lei, din care aproximativ 12,5 milioane de lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă.
Planul include refacerea traseelor pietonale, amenajarea unei piațete cu fântână arteziană, reamenajarea spațiilor verzi și plantarea de arbori. De asemenea, vor fi instalate sisteme de irigații, mobilier urban, iluminat ambiental cu wi-fi și un sistem de supraveghere video pentru siguranța zonei.
În proiect este prevăzută și realizarea unui pavilion pentru informare turistică, precum și reorganizarea parcărilor și refacerea marcajelor rutiere.
Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, a declarat că aceste investiții demonstrează preocuparea autorităților locale pentru dezvoltarea orașului.
„Orașul Săliște este unul dintre orașele dinamice care reușește să se dezvolte și să crească demografic, chiar dacă se află în apropierea municipiului Sibiu. Investițiile realizate cu fonduri europene pentru educație și pentru spațiul urban sunt un exemplu de dezvoltare responsabilă”, a afirmat acesta.
Beneficii pentru comunitate și turiști
Cele trei proiecte vor aduce beneficii pentru aproximativ 6.200 de locuitori ai orașului Săliște, dar și pentru turiștii care vizitează zona Mărginimii Sibiului.
Autoritățile locale estimează că investițiile vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de educație, la modernizarea infrastructurii urbane și la creșterea atractivității turistice a orașului în anii următori.

Comentariile sunt închise.