Toni Varuti este o figură cunoscută pentru majoritatea locuitorilor din Sibiu, chiar dacă nu este vedetă sau politician. În zilele cu vreme frumoasă, Piața Mare devine locul său de muncă. Aici, se transformă într-o veritabilă statuie vie, personificându-l pe indiscutabilul Charlie Chaplin. Magia prinde viață în mișcările sale, surprinzându-i pe trecători atunci când se așteaptă mai puțin.
În vârstă de 49 de ani, Toni Varuti, se numără printre primii artiști stradali din România. Cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea, el a parcurs întreaga Europă în ultimii 20 de ani, de când și-a ales această vocație. Toni a început să facă artă stradală încă din anul doi de facultate, la Sibiu.
De la începuturile sale în 2010, Toni Varuti a adus bucurie și amuzament străzilor Sibiului prin spectacolele sale stradale. Timp de câțiva ani de zile, locația sa obișnuită a fost Piața Mare sau zona pietonală de pe strada Nicolae Bălcescu. Recent, însă, Primăria Sibiu a decis să îl „relocheze” pe Bulevardul Mihai Viteazul.
Această schimbare a stârnit nemulțumirea artistului, care consideră că este o decizie nefericită din partea autorităților locale să îl mute din centrul Sibiului. Mai mult, prestata sa activitate a fost redefinită drept „Organizare de Adunări Publice”, implicând acum nevoia de supraveghere din partea poliției locale și un proces verbal zilnic de primire-predare a trotuarului.
Întrebat despre această schimbare, Toni Varuti spune: „Am cerut Bulevardul Nicolae Bălcescu, dar autoritățile mi-au alocat bulevardul Mihai Viteazul, pe trotuar. Scopul meu este să aduc la cunoștința publicului meu sibian că, pentru o perioadă de timp – până când vor exista schimbări esențiale în atribuirea autorizațiilor – mimul lor va lipsi din Sibiu. A fost primul oraș din România în care am avut curajul să fac spectacolul meu.”
Redăm mai jos răspunsul comisiei de avizare a municipiului Sibiu

COMISIA DE AVIZARE A CERERILOR DE ORGANIZARE A ADUNARILOR PUBLICE IN MUNICIPIUL SIBIU
Nr: 67403/20.09.2023
CATRE Vigu Gheorghe Antonio
Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunarilor publice din Municipiul Sibiu, constituita conform H.C.L. 64/2023, intrunita in edinta din data de 20.09.2023,
Analizand cererea formulata de catre di. Vigu Gheorghe Antonio în calitate de organizator, prin care se solicita prezentarea unei statui vivante, in Municipiul Sibiu,
in temeiul art. 8 din Legea nr.60/199 l privind organizarea i desfa urarea adunarilor publice, cu modificarile i completarile ulterioare i H.C.L. 210/2001, cu completarile i modificarile ulterioare,
AVIZEAZA FAVORABIL
Prezentarea unei statui vivante, 1n perioada 22 – 30.09.2023, in intervalul orar 11:00 – 20:00, pe b-dul Mihai Viteazu.
Orice fel de amplasare pe domeniul public se va executa suprateran, fara deteriorarea pavajului și blocarea cailor de acces.
Nu se vor ancora/lega elemente de pomi, de banci sau de stalpii de iluminat. Pentru orice element mutat de pe domeniul public (in urma obtinerii aprobarii din partea Direqiei Tehnice), organizatorul are obligatia sa repozitioneze aceste elemente in locatia initiala, la finalul evenimentul ui.
Organizatorul va achita anticipat taxa de ocupare a domeniului public la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public i Privat. Taxa de publicitate se plate te la Directia Fiscala Locala Sibiu.
Nu se vor desfaura actiuni de strangere de fonduri pe domeniul public. Masurile de curatenie, precum și paza, se vor asigura prin grija organizatorului.
Inainte de ocuparea domeniului public și dupa eliberarea completa a acestuia, organizatorul are obligafia de a incheia cu reprezentantii autoritatii publice locale procesele verbale de predare primire a amplasamentului (organizatorul se va adresa Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public i Privat, Piata Mica, nr. 22).
Masurile de ordine vor fi asigurate de catre Politia Locala Sibiu.
Organizatorul va depune diligentele necesare pentru respectarea masurilor i regulilor stabilite pentru evenimentele organizate in aer liber.
De asemenea, organizatorul își asuma întreaga raspundere pentru toate activitatile din cadrul evenimentului, desfasurat pe domeniul public.
in cazul unor avertizari meteorologice, hidrologice sau de alta natura care se pot anunta in perioada de desra urare a evenimentului, organizatorul este obligat sa respecte aceste avertizari, sa ia masurile care se impun pentru protectia participantilor i a publicului sau chiar sa modifice
perioada de desfăsurare a evenimentului, dad. severitatea avertizarilor i specificul evenimentului o impun. Precizam de asemenea, faptul ca prezentul aviz se considera modificat de drept, in conformitate cu avertizarile publice cu privire la producerea unor evenimente meteorologice, hidrologice sau de alta natura emise de institutiilc abilitate.
Organizatorul va contacta Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public i Privat,
pentru stabilirea locatiei exacte de desfa urare a evenimentelor.
Organizatorul va respecta dispozitiile OMAI 14 /2009 privind aprobarea dispozitiilor generale de aparare impotriva incendiilor la arnenajari temporare, in spatii ‘inchise sau 1n aer liber.
Organizatorul evenimentului i i asuma intreaga raspundere pentru eventualele prejudicii aduse bunurilor apartinand domeniului public sau privat, apartinand Municipiului Sibiu i / sau serviciilor publice locale aflate in subordinea Consiliului Local Sibiu, din perimetrul de desfii urare al evenimentului, care au fost cauzate de catre participantii la acesta.Organizatorii adw1arii publice sunt obligati sa respecte dispozitiile Legii nr. 60/1991 republicat

Comentariile sunt închise.