Asociația Împreună pentru Ștefan organizează tabăra incluzivă „Cu dor de tradiție”

Asociația Împreună pentru Ștefan are bucuria de a anunța lansarea celui mai nou proiect al său, „Cu dor de tradiție – tabără incluzivă”, cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității 2026.. În perioada 17–22 iulie 2026, proiectul va reuni beneficiarii asociației, familiile acestora și voluntarii într-o experiență construită în jurul naturii, patrimoniului și comunității.

Timp de trei zile, participanții vor descoperi frumusețea județului Sibiu prin activități adaptate și accesibile, care îmbină relaxarea, învățarea și bucuria de a petrece timp împreună. Pentru copiii și tinerii cu dizabilități, dar și pentru familiile lor, tabăra își propune să fie un spațiu în care fiecare se simte încurajat să participe, să exploreze și să creeze amintiri valoroase.

Activitățile se vor desfășura la Casa de sub Munte din Râu Sadului și prin împrejurimi, precum și în cadrul unei vizite la Muzeul Lânii. Programul cuprinde drumeții adaptate, ateliere de realizare a unor căsuțe pentru păsări din materiale reciclabile, activități dedicate descoperirii patrimoniului natural și cultural, vizite muzeale și momente de socializare. În paralel, părinții vor participa la activități de dialog și sprijin reciproc, într-un cadru relaxat și prietenos.

„Ne dorim ca fiecare proiect al asociației să însemne mai mult decât o serie de activități. Vrem să construim experiențe în care copiii, tinerii și familiile lor să se simtă parte dintr-o comunitate, să descopere locuri frumoase și tradiții autentice și să plece acasă cu încredere, prietenii și amintiri care rămân. «Cu dor de tradiție» vorbește despre apartenență, despre bucuria de a fi împreună și despre faptul că patrimoniul și cultura trebuie să fie accesibile tuturor. Mulțumim Consiliului Județean Sibiu pentru încrederea și sprijinul oferit prin Agenda pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității 2026”, a declarat Emilia Vitan, președinta Asociației Împreună pentru Ștefan.

Proiectul este implementat de Asociația Împreună pentru Ștefan în parteneriat cu Primăria Comunei Râu Sadului, Asociația Sprijin Creștere Dezvoltare și Complexul Național Muzeal ASTRA și se adresează beneficiarilor asociației și familiilor acestora, reunind aproximativ 20 de participanți, alături de echipa de voluntari implicată în organizare.

Asociația Împreună pentru Ștefan este o organizație non-guvernamentală din Sibiu care desfășoară activități dedicate sprijinirii copiilor și tinerilor cu dizabilități și familiilor acestora. Prin proiecte educaționale, culturale și comunitare, asociația promovează incluziunea socială, accesul egal la oportunități și participarea activă la viața comunității.

OBIECTIVUL PROIECTULUI

Promovarea participării culturale, a incluziunii și a petrecerii timpului în natură pentru copiii și tinerii cu dizabilități și familiile acestora.

COFINANȚARE
CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU

16.470 lei

PERIOADA DE IMPLEMENTARE

17–22 iulie 2026

www.cjsibiu.ro

Comentariile sunt închise.