Atelier gratuit de actorie pentru tineri la Centrul de Tineret Rășinari. Înscrierile sunt deschise până în 14 iulie

Centrul de Tineret Rășinari găzduiește, în această lună, atelierul de actorie „În culisele teatrului”, un proiect dedicat tinerilor care doresc să descopere universul scenei și să își dezvolte creativitatea prin activități de educație nonformală.

Organizat de Magic Kids, atelierul va avea loc în fiecare miercuri, începând cu 15 iulie, între orele 17:00 și 18:30, și va fi susținut de Diana Cătănescu. Activitățile sunt adaptate diferitelor categorii de vârstă, iar participarea nu necesită experiență anterioară.

Pe parcursul celor trei întâlniri, participanții vor aborda teme diferite. Prima săptămână este dedicată exercițiilor de dicție și improvizație, prin jocuri de articulare, respirație și spontaneitate. În cea de-a doua întâlnire, accentul va fi pus pe pantomimă și jocuri teatrale, iar ultima sesiune va explora dansul și mișcarea scenică, dezvoltând coordonarea, ritmul și prezența scenică.

Organizatorii subliniază că scopul atelierului nu este pregătirea unui spectacol, ci oferirea unei experiențe prin care participanții să înțeleagă mai bine ce presupune meseria de actor și, în același timp, să își descopere propriile aptitudini.

Prin activitățile propuse, tinerii își vor putea dezvolta imaginația, atenția, memoria, creativitatea, expresivitatea, încrederea în sine, precum și abilitățile de comunicare și lucru în echipă.

Înscrierile sunt deschise până în data de 14 iulie 2026, iar participarea este destinată tuturor tinerilor interesați, indiferent dacă au sau nu experiență în domeniul artistic.

Atelierul face parte din activitățile desfășurate de Centrul de Tineret Rășinari, care promovează educația nonformală și implicarea tinerilor în proiecte culturale și educative. Proiectul este finanțat de Primăria Comunei Rășinari, prin Agenda Culturală 2026, fiind implementat de Asociația Dram Center 07 Sibiu, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu.

Comentariile sunt închise.