Joi, 9 aprilie, începând cu ora 10 sunteți invitați la un atelier tradițional de vopsit ouă ce va avea loc la Muzeul Etnografic Rășinari.
În această zi numită și Joia Mare din Săptămâna Patimilor, fetele Ansamblului Călușerii din Rășinari ne vor dezvălui tainele vopsirii ouălor în stil traditional, obicei care se păstrează până astăzi.
Vizitatorii muzeului sunt invitați să descopere metoda tradițională de vopsire folosind zeamă din coji de ceapă, dar și să afle cum, odinioară, rășinărencele cu îndemânare și răbdare pregăteau cele mai frumoase ouă.
Această zi din Săptămâna Mare este cunoscută sub numele de Joia Verde, denumire inspirată de motivele vegetale – frunze de cucută sau pătrunjel – imprimate pe ouă. Verdele simbolizează renașterea și speranța, iar oul roșu rămâne semnul jertfei și al biruinței Mântuitorului asupra morții.
În tradiția locală, ouăle vopsite în această zi, până la asfințitul soarelui, sunt considerate aducătoare de binecuvântare și nu se strică tot anul.
Conform autorului Victor Păcală, în Monografia Satului Rășinariu, ouăle erau spălate, vopsite, apoi unse pentru luciu cu ulei sau slănină sau decorate prin tehnici simple, folosind frunze legate cu ață sau instrumente precum pana de gâscă. Motivele vegetale, geometrice sau zoomorfe folosite reflectau legătura profundă dintre om și natură.
Atelierul este o invitație la redescoperirea tradițiilor din comuna Rășinari, pregătind bucuria întâmpinării Paștelui cu binecunoscutul salut: „Hristos a înviat!”

Comentariile sunt închise.