Cei de la Povestea Calendarului vor realiza ateliere creative pentru cei mai mici spectatori ai Festivalului Transilvania Multiculturală.
Povestea Calendarului este un parc tematic aflat la 40 de kilometri de Sibiu, la Porumbacu de Sus, construit la poalele Munților Făgăraș. Aici se scriu povești inedite, încă din anul 2021.
Fiecare dintre cele 12 luni ale anului a primit în dar o căsuță de poveste și cu o poveste. În unele dintre căsuțe cei mici iau parte zilnic la activități diverse, specifice perioadei anului.
Toate ateliere se desfășoară sub îndrumarea unui personaj de poveste, iar obiectele create de cei mici sunt păstrate ca și amintire.
Așadar, te invităm să petreci timp de calitate la Biertan cu cei de la Povestea Calendarului, duminică în intervalul 11.00 – 18.00, în zona amenajată pentru activitățile cu copii
Comentariile sunt închise.