Pe parcursul lunii martie, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” din Tălmaciu a organizat o serie de ateliere de dezvoltare personală destinate elevilor de gimnaziu, participanți în Programul Național de Reducere al Abandonului Școlar. Scopul principal al acestor ateliere a fost să sprijine elevii în identificarea și gestionarea emoțiilor, dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă și asertivă, precum și îmbunătățirea relaționării cu cei din jur.
Atelierele au fost susținute de trainerii Fabian Sas și Olga Corburean, care au utilizat metode interactive și activități participative, sub formă de jocuri, pentru a aborda aceste teme. Printre activitățile preferate de elevi s-au numărat „Arsenalul meu de supererou” și „Superputerea mea”, care au captat atenția și interesul tinerilor participanți.
Trainerii au fost impresionați de deschiderea elevilor la dialog și speră ca aceste activități să fie nu doar plăcute, ci și valoroase pentru dezvoltarea lor pe termen lung. Activitățile desfășurate sunt menite să ajute elevii să aplice abilități esențiale în viața de zi cu zi, având un impact pozitiv pe tot parcursul vieții lor.

Comentariile sunt închise.