Ateliere de țesut, croșetat și tricotat în Tabăra de vară „Meșteșugar în satul meu”, la Rășinari

Tabăra de vară „Meșteșugar în satul meu” continuă în perioada 3–7 august 2026, cu o serie de ateliere creative și educative desfășurate zilnic, între orele 11:00 și 16:00.

Programul începe luni și marți cu ateliere de țesut folosind materiale reciclate și confecționarea de obiecte decorative din resurse naturale. Miercuri, participanții vor învăța tehnici de croșetat cu fir de lână, iar joi sunt programate ateliere de tricotat și de realizare a păpușilor din lână. Săptămâna se încheie vineri cu un nou atelier de tricotat și unul dedicat confecționării de obiecte utile din materiale reciclate.

Înscrierile se fac la numerele de telefon 0733 490 642 și 0741 911 281.

Atelierele sunt organizate de Asociația UNDE: cultură și educație, în colaborare cu Muzeul Etnografic Rășinari, în cadrul proiectului „Meșteșugar în satul meu”, cofinanțat de Primăria Comunei Rășinari prin Agenda Culturală 2026.

Comentariile sunt închise.