Atenție șoferi: limitări de tonaj și viteză pe DJ 703 H, între Argeș și Căineni

STRABAG SRL, antreprenorul lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 703 H, anunță instituirea unor restricții de circulație în județul Vâlcea.

Începând cu 19 august 2025, pe sectorul de drum DJ 703 H (limita județ Argeș – Perișani – Țițești – Boișoara – Căineni/DN7), între km 29+922 – 61+135, se aplică restricții de tonaj și viteză.

Recomandări pentru conducătorii auto:

  • respectarea restricțiilor impuse,

  • evitarea zonei afectate de lucrări,

  • utilizarea rutelor alternative:

    • Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeș

    • Sibiu – Brașov – Câmpulung – Curtea de Argeș

Măsurile sunt temporare și necesare pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții de siguranță. La finalizarea proiectului, tronsonul va oferi condiții îmbunătățite de circulație și un plus de siguranță pentru toți participanții la trafic.

Comentariile sunt închise.