Astăzi, 13 iunie, creştinii ortodocşi sărbătoresc „Înălţarea Domnului”, care în România este decretată „Ziua Eroilor”. Conform tradiţiei, sărbătoarea are loc în fiecare an la 40 de zile de la Învierea Domnului, într-o zi de joi. În ziua „Înălţării Domnului”, oamenii se salută cu vorbe speciale, folosind cuvintele „Hristos s-a Înălţat!” şi „Adevărat s-a Înălţat!” timp de 10 zile, iar gospodinele agaţă leuştean la porţi şi ferestre, pentru a ţine strigoii la distanţă. Ați pus leuştean în poartă? Nu? Mai aveți timp! Chiar dacă nu credeți în veleitățile lui de „strajă magică” e de pus măcar pentru a ține „cald” firul ce ne leagă de generațiile care au crezut.
„De Înălțare (ziua de Ispas), la noi se pune leuștean în poartă. Când eram copil era bucuria mea să îndes în toate găurile porții și acasă și la Mume şi la Mama Tână, crenguțele de leuștean. Îl căutam pe Moşu să-mi spună poveștile cu cărări către porțile cerului deschise, cu caii și Paștele lor și cu Ispas cel bătrân rătăcit cu un braț de leuștean pe la porți.
În ziua de Ispas se crede că se deschid cerurile și sufletele rămase rătăcitoare se duc în „ceea lume”, cele care pot, căci unele sunt prinse între cele două lumi, într-o continuă căutare.
Se spune că în noaptea ce precede ziua Înălțării, sufletele rătăcite își caută casele din care au plecat. Cele care își găsesc casa nu se mai pot elibera de pe pământ ci rămân prinse aici, bântuind locurile în care au trăit, îmbolnăvind animalele și oamenii. Cele care nu-si găsesc casele, chiar dacă sunt rătăcite de mult pe-aici, se vor putea duce în lumea cealaltă, de când se luminează de ziuă, căci atunci se deschid cerurile, în ziua aceasta de Înălțare.
Ca să nu intre în curți, acele suflete rătăcite și pentru a nu tulbura pacea celor vii, se pun la porți mănunchiuri de leuștean încă de cu seară, înaintea zilei de Înălțare. De ce leuștean? Pentru că leușteanul este una dintre plantele „cu puteri”. În fiecare grădină creștea, ocrotit într-un colț, leușteanul, plantă aromatică, dar şi magică şi de leac.
Este momentul în care înflorește această plantă și puterea ei vindecătoare este la maxim. Acum se usucă leușteanul pentru leac.
Mai este și o legendă legată de Ispas: cea cu caii blestemați de Maica Domnului, în Ajunul Crăciunului să nu se poată sătura, să fie sătui doar un ceas în ziua de Ispas și una despre cărările spre cer dintre porți cu… leuștean.
Am pus şi eu acum, pe seară, leuştean în poartă, m-am simțit iar copil și aș fi pus un braț ca atunci, dar tufa mea e doar… de-o ciobă – două așa că am folosit cu măsură.
Şi mă gândeam cu dor, punându-l, la alte vremuri, la cei de atunci pe care, cine ştie, i-a luminat prin porțile „ale mari” ale cerului un curcubeu şi au zâmbit.
Cu gândul la ei am păstrat obiceiul.”, a spus Maria Grancea, bibliotecar Biblioteca Orășenească Avrig.
Comentariile sunt închise.