Foto – Atmosferă de sărbătoare la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

În pragul sărbătorilor de iarnă, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a fost împodobit cu decorațiuni de Crăciun, oferind pacienților, aparținătorilor și personalului medical un cadru cald și primitor, menit să aducă bucurie și speranță în această perioadă specială.

Bradul de Crăciun, ornamentele festive, luminițele și decorațiunile tematice amplasate pe holuri, în zonele de așteptare și în secțiile spitalului contribuie la crearea unei atmosfere care reduce stresul asociat spitalizării și oferă un plus de confort emoțional celor aflați în îngrijire.

Inițiativa face parte din preocuparea constantă a conducerii unității medicale de a îmbunătăți experiența pacienților și de a susține moralul personalului medical, care își desfășoară activitatea într-un ritm intens, mai ales în perioada sărbătorilor.

„Crăciunul este despre speranță, solidaritate și grijă față de cei din jur. Ne-am dorit ca, prin aceste decorațiuni, să aducem un zâmbet pe chipul pacienților noștri și să oferim personalului un mediu mai cald și mai prietenos. Chiar și în spital, spiritul sărbătorilor poate aduce alinare și încredere”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Conducerea spitalului le mulțumește tuturor celor implicați în realizarea acestei inițiative și transmite pacienților, aparținătorilor și angajaților urări de sărbători liniștite, cu sănătate și speranță.

Comentariile sunt închise.