Au fost finalizate lucrările de modernizare ale drumului comunal DC3 – Veseud

Drumul Ruși-Veseud. Lucrare încurcată de un constructor care a dat multe bătăi de cap tuturor autorităților locale din județul Sibiu, drumul până la Veseud este astăzi gata! A fost finalizat în mai puțin de trei luni de când un alt constructor, serios și puternic, și-a asumat lucrarea.
Lucrările care s-au desfăşurat pe drumul comunal DC 3 fac parte din proiectul de investiţie „Modernizare drumuri de interes local”, investiţie finanțată prin fonduri P.N.D.L.
„Am discutat deseori cu primarul Adrian Aron Nan și cu echipa sa despre posibilitățile de a ieși din impasul creat de fostul contractor și despre disconfortul locuitorilor ca urmare a întârzierilor și l-am îndemnat să acționeze, în cadrul legal, dar cu fermitate, în interesul oamenilor. S-a întâmplat asta, așa cum, de altfel, văd că se întâmplă în toate proiectele lor.. transmite Raluca Turcan.
Seriozitatea și determinarea sunt ingredientele care vor face întotdeauna diferența, oricât de mare pare provocarea
„Primăria Slimnic are un portofoliu consistent de proiecte depuse spre finanțare, de la o sală de sport în Ruși și până la drumuri și rețele de apă și canalizare, stații de încărcare vehicule electrice, modernizare a dispensarului și așa mai departe. Sunt inițiative pe care le voi promova alături de colegii liberali, de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, și de partenerii pe care Sibiul îi are în Guvernul României., mai transmite Raluca Turcan

Comentariile sunt închise.