AUR joacă din nou rolul avocatului sistemului de privilegii

Deputatul USR Sibiu, Adrian Echert, a transmis un mesaj ferm referitor la reacțiile împotriva reorganizării Romsilva. Echert susține că schimbările vizate lovesc într-un sistem plin de sinecuri, directori numiți politic și rețele care au prosperat ani la rând fără control real.

„Când începi să reduci aceste structuri și să introduci criterii reale de performanță, sistemul începe să țipe”, a explicat deputatul, subliniind că reacțiile nu vin cu soluții sau argumente, ci cu manipulări și alarmism.

Echert a mai precizat că formațiuni politice precum AUR, prin pozițiile lor, apără mai degrabă vechile structuri și interesele lor decât pădurile României. „Ce îi sperie, de fapt, este pierderea controlului. Suveraniștii de carton nu sunt altceva decât trena unui sistem vechi, moștenit din reflexele comuniste”, a afirmat Adrian Echert.

Comentariile sunt închise.