AUR Sibiu, prezentă la întâlnirea regională de la Alba Iulia: „Mai aproape de oameni și de nevoile lor reale”

Recent, la Alba Iulia, coordonatorii zonali ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din Regiunea Transilvania s-au reunit pentru a consolida colaborarea regională și a discuta modalitățile prin care partidul poate răspunde mai eficient nevoilor reale ale cetățenilor.

Filiala AUR Sibiu a fost reprezentată de o delegație formată din:

  • Senatoarea Luminița Paucean Fernandes

  • Deputatul Fabian Radu

  • Dr. Sebastian Suciu – președintele filialei județene

  • Marius Matei – secretar general

  • Radu Țoța – responsabil Resurse Umane

  • și coordonatorii zonali din județul Sibiu.

 În cadrul întâlnirii, liderii regionali au discutat despre întărirea legăturii dintre filialele județene și conducerea centrală a partidului, dar și despre o organizare internă mai eficientă, adaptată la realitățile locale.

 „Prin aceste întâlniri, întărim legătura dintre filialele județene și conducerea centrală, pentru o organizare solidă și pentru a continua să luptăm, uniți, alături de români”, a transmis AUR Sibiu pe pagina oficială.

 Reuniunea de la Alba Iulia face parte din strategia AUR de consolidare a structurilor regionale în perspectiva alegerilor din 2025 și de creștere a implicării directe în comunitățile locale din Transilvania.

Comentariile sunt închise.