Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări meteo de cod roșu, portocaliu și galben pentru intervalul 2–3 octombrie, vizând ploi abundente, intensificări puternice ale vântului și ninsori consistente la munte.
Cod roșu de ploi abundente a fost instituit pentru județele Dolj și Olt, unde se estimează cantități de apă de 100–110 l/mp în perioada 2 octombrie, ora 18:00 – 3 octombrie, ora 21:00.
Cod portocaliu de ploi importante cantitativ vizează județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Teleorman, Argeș, Dâmbovița și Prahova. În aceste zone sunt așteptate precipitații însemnate între 2 octombrie, ora 10:00 – 3 octombrie, ora 23:00.
Cod galben de ploi a fost emis pentru Muntenia (centru și est) și Dobrogea, în aceeași perioadă.
La capitolul vânt, meteorologii au emis:
Cod portocaliu pentru Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov, București și litoralul din Constanța și Tulcea, cu rafale de 70–90 km/h.
Cod galben pentru Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei și sudul Moldovei, unde vântul va sufla cu 50–70 km/h.
La munte, la altitudini de peste 1500 de metri, sunt așteptate ninsori consistente:
Cod portocaliu pentru județele Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov, unde stratul de zăpadă poate ajunge la 30–50 cm, însoțit de viscol.
Cod galben pentru estul Carpaților Meridionali și Carpații de Curbură, cu un strat de zăpadă de 10–30 cm și viscol moderat.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările inutile, să urmărească avertizările oficiale și să ia măsuri pentru protejarea locuințelor, bunurilor și animalelor. Informații suplimentare și recomandări se regăsesc pe platforma națională www.fiipregatit.ro
PUBLICITATE


Comentariile sunt închise.