Un scandal izbucnit între doi vecini din satul Hamba s-a transformat într-o agresiune, marți seara, în jurul orei 20. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost lovit și transportat la spital, iar agresorul a fost amendat de polițiști.
Incidentul a avut loc în data de 25 februarie, în jurul orei 20:00, când, prin apel la SNUAU 112, Centrul Operațional al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un bărbat se află pe carosabil și prezintă urme de violență.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală s-au deplasat de urgență la fața locului. Din primele verificări a reieșit că, pe o stradă din localitatea Hamba, între doi localnici, în vârstă de 67 și 36 de ani, a izbucnit un conflict pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. În timpul altercației, bărbatul de 36 de ani l-ar fi lovit pe celălalt cu pumnii.
Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Totodată, agresorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice, a transmis Ana Mureșan, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Comentariile sunt închise.