Baza Salvamont Sibiu s-a îmbogățit cu 20 de dispozitive de salvare din avalanșă

Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a achiziționat cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu 20 de dispozitive de salvare din avalanșă.
Aceste dispozitive fac parte din baremul obligatoriu de echipare individuală a salvatorilor montani atunci când se află în zona montană cu risc de avalanșă.
„Recomandăm tuturor turiștilor ( nu doar practicanților sporturilor de iarnă) să folosească echipamente dedicate salvării din avalanșă atunci când se află în astfel de zone. Mulțumim pentru sprijin Magazinul Himalaya”, transmit reprezentanții Salvamont Sibiu.

Comentariile sunt închise.