Biblioteca Județeană Astra din Sibiu primește 1455 de cărți noi prin Programul Național pentru Achiziția de Cărți și Abonamente la Reviste
1455 de cărți noi au ajuns la Biblioteca Județeană Astra din Sibiu, ca parte a Programului Național pentru Achiziția de Cărți și Abonamente la Reviste, inițiat de Raluca Turcan în calitate de fost Ministru al Culturii. Programul, cu un buget total de 3 milioane de lei, a avut ca obiectiv principal sprijinirea bibliotecilor publice din întreaga țară, facilitând accesul la lectură și educație pentru copii și tineri.
„Este un pas important pentru încurajarea obiceiului de a citi, un obicei esențial pentru formarea unei națiuni educate și informate”, a declarat Raluca Turcan. „Această investiție reprezintă cea mai mare alocare financiară din ultimii zece ani pentru achiziția de cărți, iar prin aceste fonduri, sute de biblioteci din întreaga țară vor putea să îmbogățească fondul lor de carte și să susțină activitățile educaționale.”
Fondurile au fost destinate achiziționării de cărți și reviste, iar scopul principal al programului a fost sprijinirea dezvoltării educaționale a tinerelor generații și stimularea pasiunii pentru lectură. În județul Sibiu, biblioteca publică beneficiază de un număr semnificativ de titluri, care vor contribui la diversificarea și îmbogățirea resurselor disponibile pentru cititori.
Raluca Turcan a adăugat: „Cărțile sunt un mijloc esențial de învățare și dezvoltare personală, iar prin acest program ne dorim să facem lectura accesibilă tuturor copiilor și tinerilor din România.”
Comentariile sunt închise.