Biertan și Arpașu de Jos, incluse în programul „România Atractivă”

Contractele de finanțare pentru alte 4 rute turistice și culturale din Programul „România atractivă” au fost semnate ieri, la sediul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, de către ministrul Marcel Boloș și reprezentanți ai autorităților locale din unitățile administrativ – teritoriale în care sunt situate obiectivele finanțate.

Valoarea totală a contractelor încheiate ieri pentru ruta culelor, ruta curiilor, ruta satelor tradiționale și ruta Delta Dunării este de peste 20 milioane euro, sumă ce va fi investită prin componenta 11 – Turism și cultură a Planul Național de Redresare și Reziliență.

Investițiile în patrimoniul cultural național prind contur și coerență prin includerea rutelor turistice și culturale în Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractele semnate astăzi se adaugă celor deja încheiate în cursul săptămânii trecute pentru a ne apropia de finalizarea acestei etape din cadrul Programului ”România atractivă”. Restaurarea și promovarea culelor și curiilor, bijuterii ale arhitecturii românești, odată cu restaurarea gospodăriilor cu arhitectură tradițională, sunt parte a viziunii unei Românii care investește în valorile ei culturale ca parte a patrimoniului european”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Prin contractele semnate ieri vor fi finanțate:

Ruta satelor cu arhitectură tradițională9,78 milioane euro

 În mediul rural românesc, imaginea care, în mod tradițional, conferă valoare culturală localităților, garantează calitatea vieții în comunitate și prezintă atractivitate pentru vizitatori a avut de suferit mult în ultimii ani. Câteva exemple de comunități care vor fi sprijinite sunt comuna Saschiz din județul Mureș, comuna Biertan din județul Sibiu, comuna Arpașu de Jos în județul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din județul Harghita și comuna Roșia Montană din județul Alba.

 

ministrul Marcel Boloș și Mircea Dragomir (primarul comunei Biertan)

 

ministrul Marcel Bolos și Constantin Vacariu (primarul comunei Arpașu de Jos)

 

Comentariile sunt închise.