Tensiunile politice din municipiul Drăgășani dintre primarul PNL Costinel Stoica și viceprimarul AUR Ștefan Nedelcu ating un nou nivel, după ce edilul a dispus mutarea temporară a biroului viceprimarului în incinta Cimitirului „Eternitatea”.
Potrivit unei înștiințări oficiale, începând cu data de 19 decembrie 2025, viceprimarul Ștefan Nedelcu își va desfășura activitatea în biroul administratorului cimitirului. Decizia este justificată oficial de Primăria Drăgășani prin existența unor „lucrări de reparații” la sediul instituției.
Surse din presa locală susțin însă că relațiile dintre primar și viceprimar sunt profund tensionate încă din campania electorală, iar ruptura politică dintre cei doi nu a fost niciodată depășită, colaborarea instituțională fiind una dificilă încă de la începutul mandatului.
Viceprimarul Ștefan Nedelcu a reacționat public printr-o postare pe rețelele de socializare, în care a anunțat că își va continua activitatea și programul de audiențe, în ciuda relocării biroului.
„În urma unei înștiințări oficiale primite de la domnul primar Costinel Stoica, vă informez că, începând cu 19 decembrie 2025, activitatea mea se va desfășura temporar din biroul administratorului Cimitirului «Eternitatea». Da, ați citit bine. În cimitir. Acolo voi primi audiențe și solicitări, iar indiferent de locație, rămân în slujba cetățenilor municipiului Drăgășani, cu aceeași responsabilitate”, a transmis viceprimarul.
În mesajul său, Ștefan Nedelcu a subliniat că nu intenționează să părăsească funcția și că își va continua munca „chiar și din «Eternitatea»”, reafirmând că rămâne „în slujba cetățenilor”.
Situația a stârnit reacții în spațiul public local, mutarea biroului fiind percepută de mulți ca un gest cu puternică încărcătură simbolică, pe fondul conflictului politic dintre cele două tabere.

Comentariile sunt închise.