Sărbătoarea florilor, cunoscută sub numele de Blumenfest, era odinioară unul dintre cele mai așteptate evenimente din comuna Axente Sever, județul Sibiu, aducând împreună tineri, familii și întreaga comunitate într-o celebrare a primăverii, iubirii și renașterii naturii.
Blumenfest, o tradiție cu rădăcini adânci în comunitatea săsească din Axente Sever, transforma, în trecut, satul într-un spectacol de culoare și bucurie. Timp de trei zile și trei nopți, localnicii participau la sărbătoarea florilor, iar pregătirile începeau încă din luna ianuarie, când tinerii își alegeau, în mare taină, perechea.
Fete, mame, bunici și mătuși lucrau împreună la realizarea unor buchete spectaculoase, alcătuite din sute de flori din mătase, pânză sau hârtie. Fiecare buchet, format din 350–400 de fire, devenea un simbol al primăverii și al iubirilor care prindeau contur odată cu renașterea naturii.
În ajunul sărbătorii, copiii duceau buchetele de la fete la casele băieților, fiind primii care aflau perechile formate. A doua zi, fetele se adunau la casa uneia dintre ele, iar feciorii soseau însoțiți de fanfară. Se cânta imnul sașilor, fetele erau invitate la dans, iar apoi urma parada prin sat, unde întreaga comunitate admira alaiul tinerilor și impunătoarele buchete. Petrecerea continua până în zori.
Practica obiceiului a fost întreruptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind reluată abia în 1970, când 86 de tineri, adică 43 de perechi, au participat la Blumenfest, potrivit monografiei comunei Axente Sever, semnată de Ioan Gabor. Ulterior, sărbătoarea a mai fost organizată sporadic, până în 1984.
De ani buni, Blumenfest nu mai este celebrată la Axente Sever, însă fotografiile vechi rămân o mărturie a unei tradiții care umplea satul de culoare și aducea comunitatea împreună în fiecare primăvară.

Comentariile sunt închise.