Bogdan Bucur: Felicitări voluntarilor și copiilor din Rășinari!

Voluntarii și copiii din Rășinari au demonstrat, pe parcursul lunii iulie, că implicarea și educația merg mână în mână. Prin competiții sportive și ateliere educative desfășurate la Centrul de Tineret, zeci de tineri au avut ocazia să învețe, să socializeze și să își dezvolte abilitățile într-un cadru dedicat comunității.

Felicitări voluntarilor și copiilor din Rășinari!

În luna iulie, Centrul de Tineret Rășinari a fost un adevărat pol al energiei, prin activitățile sportive și atelierele educative organizate pentru copiii din comună. Fie că vorbim despre competițiile de tenis de masă și șah, sau despre orele interactive de limba engleză, tinerii noștri au demonstrat că au inițiativă, creativitate și un spirit comunitar deosebit.
Mulțumiri speciale întregii echipe de voluntari pentru dăruire, în mod deosebit tinerilor Elena Muntean, Cristian Pinciu, Maria Huruba și David Blezu, precum și tuturor partenerilor noștri!
Susțin cu mândrie proiectul „Centrul de Tineret – spațiul de dezvoltare a tinerilor”, finanțat de Primăria Comunei Rășinari prin Agenda Culturală 2026 și derulat alături de Asociația Dram Center 07 Sibiu. Investiția în tinerii noștri este cea mai sigură investiție în viitorul Rășinariului!”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Rășinari.

Comentariile sunt închise.