Bogdan Trif: Dacă toți primarii din țară ar fi ca primarul social democrat Cristin Magheru, Romania ar ajunge departe!
PSD Sibiu a trimis astăzi un comunicat de presă prin intermediul căruia laudă activitatea lui Cristin Magheru, primarul comunei Cârța.
”Dacă s-ar organiza la nivel european un concurs pentru cea mai frumoasă localitate, cu siguranță Cârța ar ocupa unul dintre primele locuri și asta datorită managementului echipei social-democrate.”, a declarat Bogdan Trif, Președintele PSD Sibiu

Magheru Cristin, Primarul comunei Cârța:
”Îi aștept în comuna Cârța pe toți cei care critică Partidul Social Democrat să vadă ce a reușit să facă un primar de stânga și echipa sa, într-o localitate cu un buget modest.
- Toate drumurile din localitate au fost reabilitate și modernizate;
- Locuitorii beneficiază de racord la rețelele de gaz, apă, canalizare și stație de epurare;
- Toate școlile și căminele au fost modernizate;
- Copiii merg la after school unde a fost amenajată și o cantină unde cei mici primesc în mod gratuit mâncarea;
- Am renovat cabinetele medicale – medicină de familie și stomatologie, și le-am dotat cu aparatură modernă. Mai mult decât atât, medicilor care vin să profeseze în Cârța li se pune la dispoziție, în mod gratuit, o locuință utilitată modern;
- Am realizat un parc industrial unde deja și-au inceput activitatea mai mulți investitori importanți la nivel de județ;
- Mi-am dorit ca localitatea mea să fie decorată cu cele mai frumoase flori și să aibă cele mai frumoase spații verzi. Lăsând la o parte modestia, chiar am reușit lucrul acesta!
- Avem amenajat un teren de sport multifuncțional, dotat cu nocturnă, unde locuitorii comunei pot juca fotbal, tenis, handbal și baschet.”
Dan Cermonea, Președintele executiv PSD Sibiu:
”După ce în urmă cu un an de zile am participat la inaugurarea terenului de sport din Cârța și am jucat o partidă de fotbal, acum am revenit pentru a juca pe același teren impecabil o partidă de tenis. Locuitorii de aici beneficiză de cele mai bune condiții pentru a face mișcare în aer liber. Îl felicit pe domnul primar pentru acest lucru.”

Comentariile sunt închise.