Deputatul PSD Sibiu Bogdan Trif anunță numirea dr. Ionelei Mihai în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu, apreciind experiența profesională și implicarea acesteia în viața comunității, precum și rolul pe care îl poate avea în consolidarea activității organizației locale.
„Dr. Ionela Mihai este președintele Organizației Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu!
Medic primar urolog, asistent universitar și doctor în științe medicale, Ionela este înainte de toate un OM dedicat și un profesionist respectat.
A demonstrat de-a lungul timpului, și din funcția de consilier local, că performanța și seriozitatea pot merge mână în mână cu respectul față de oameni și față de comunitate.
Sunt convins că va aduce forță, implicare și proiecte importante pentru organizație și pentru Sibiu. Orașul nostru are nevoie de oameni competenți, activi și conectați la nevoile reale ale comunității, iar Ionela Mihai este unul dintre acești oameni.
Felicitări noii echipe și mult succes în tot ceea ce urmează!”, a transmis deputatul PSD Sibiu Bogdan Trif.
Comentariile sunt închise.