Bogdan Trif: Poiana Sibiului nu este doar un loc geografic, este un simbol al continuării unei moșteniri de care suntem cu toții mândri
Poiana Sibiului a redevenit, în acest weekend, centrul tradițiilor autentice românești, găzduind cel mai mare târg de animale din România. Evenimentul, cu o istorie de peste 130 de ani, a adunat aproximativ 15.000 de vizitatori din toate colțurile țării.

Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, a fost prezent la eveniment și a transmis un mesaj emoționant despre energia locului și legătura profundă a comunității cu valorile strămoșești.
„Fiecare colț al Poienii respiră istorie și mândrie locală. Poienarii sunt oameni harnici și dintr-o bucată, oameni care țin la obiceiurile și portul lor tradițional. Aici, tradițiile, familia și emoția se întâlnesc într-un mod cu totul aparte”, a declarat parlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Unul dintre momentele deosebite ale zilei a fost „Parada Mirilor”, la care au participat 12 cupluri de tineri îmbrăcați în straie tradiționale, ce urmează să se căsătorească în acest an. Unul dintre cupluri și-a unit destinele chiar în cadrul evenimentului, într-o ceremonie oficiată de primarul localității, Adrian Iovi, în mijlocul naturii.
„A fost un spectacol de iubire și tradiție, care a adus un plus de frumusețe acestei zile speciale”, a mai subliniat Trif.
Poiana Sibiului rămâne un simbol al continuității și al păstrării autenticității culturale, un loc în care trecutul se împletește armonios cu prezentul, iar identitatea locală este celebrată cu mândrie.

Comentariile sunt închise.