Bogdan Trif: Vasile Beschiu și Nicu Lazar, doi primari de excepție

Deputatul Bogdan Trif îi laudă pe primarii Vasile Beschiu (comuna Jina) și Nicu Lazăr (comuna Hoghilag) prin intermediul paginii sale de Facebook.

„Jina și Hoghilag
Doi primari de excepție
Două festivaluri emblematice pentru Sibiu și două evenimente care au depășit cu mult granițele județului nostru.

Festivalul ”Sus pe Muntele din Jina” este sărbătoarea care promovează tradițiile românești: portul, cântecul și jocul moștenite din moși-strămoși.

La Hoghilag, denumit Tărâmul Tuberozelor, festivalul a avut ca scop promovarea producătorilor locali printr-o serie de evenimente culturale – concerte de muzică clasică, ateliere educaționale, expoziții și lansări de carte -, dar și vizite în grădinile cu tuberoze ale cultivatorilor locali și Crosul Inimi și Tuberoze, la care au participat aproximativ 200 de alergători.

Am fost alături de cei doi primari și de zecile de mii de turiști români și străini care au participat la aceste evenimente care fac cinste județului nostru. Colegii mei Nicolae Lazăr (Hoghilag) și Vasile Beschiu (Jina) sunt doi primari destoinici care au realizat foarte multe proiecte în comunitățile pe care le conduc. Sunt mândru că avem astfel de edili în PSD Sibiu! Ne fac cinste, ne reprezintă!”, a transmis Bogdan Trif.

Bogdan Trif și Vasile Beschiu

 

Comentariile sunt închise.