Stiri Si Informatii

“Boul cu Sânziene” cea mai îndrăgită sărbătoare de la Topârcea

Foto reprezentativă, centru creației Junii Sibiului

1.321

Sărbătoarea „Boul cu Sânziene”, de la Topârcea, a adunat în această dimineață peste 200 de oameni curioși să admire boii împodobiți în jurul coarnelor cu sânziene.

Locuitorii, dar și cei plecați de ani de zile participă la marea sărbătoare, „Boul cu Sânziene” care a a avut startul la ora 10:00, fiind unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri din Topârcea. 

Sărbătoare a început în curtea unei familii din sat, cu împodobirea boului. După ce favoritul evenimentului a fost “înzestrat” cu podoabe tradiționale, alaiul a pornit la colindat pe ulițele satului. Având ca șef pe „tata feciorilor”, alaiul a poposit, mai întâi, acasă la primar, după care a colindat toate  gospodăriile din sat, interpretând, pe tot traseul, cântece tradiționale specifice zonei.

În ajunul sărbătorii, feciorii lăsau boii să pască toată noaptea şi se ocupau de ţesălarea şi curăţarea lor. Cel mai frumos bou, cu coarne mari era ales pentru a fi acoperit cu un covor ales, legat cu cingători specifice costumului popular din zonă şi împodobit de fete cu flori de sânziene, panglici colorate, curele din piele cu bumbi metalici, clopote, „bortiţe de mărgele”. Ceata feciorilor, însoţind boul împodobit, au trecut  prin sat cu mult zgomot, strigând şi chiuind, fiind aşteptaţi cu mare bucurie la fiecare casă, în special unde erau fete de măritat. Feciorii au fost  întâmpinaţi cu vin, iar când închinau stropeau şi boul, fapt ce semnifică bogăţie şi fertilitate. La ultima casă din sat li se oferea feciorilor o masă bogată, după care are loc o petrecere la care participă toţi feciorii şi fetele din sat.

 

Comentariile sunt închise.