Braconajul, arma şi muniţia i-au adus dosar penal unui bărbat din Agnita

Prins în flagrant, cercetat pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Ieri, 14 mai, în jurul orei 7:30, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au prins în flagrant, pe raza orașului Iacobeni, un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Agnita, având asupra sa  o armă de vânătoare, fără a deține autorizație de vânătoare valabilă. Au fost indisponibilizate arma de vânătoare, prevăzută cu lunetă, husa port armă și 9 cartușe.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de  braconaj  cinegetic și  nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Comentariile sunt închise.