Brunch caritabil la Metiș: gastronomie locală și ateliere tradiționale pentru restaurarea bisericii evanghelice

Un brunch caritabil dedicat promovării produselor locale și susținerii patrimoniului cultural va avea loc sâmbătă, 16 mai, de la ora 11:00, în satul Metiș. Evenimentul este organizat de My Transilvanica, iar fondurile strânse din taxa de participare, în valoare de 150 de lei, vor fi direcționate către restaurarea turnului bisericii evanghelice din localitate.

Organizatorii își propun să aducă în atenția participanților autenticitatea zonei, produsele tradiționale și oamenii care contribuie la păstrarea identității comunității. La eveniment sunt așteptați producători locali, invitați oficiali și reprezentanți ai administrației județene, iar programul va include momente culturale și artistice inspirate din specificul tradițional al zonei.

Potrivit organizatorilor, brunch-ul reprezintă și o oportunitate de promovare a produselor realizate în gospodăriile locale, de la gemuri, miere și brânzeturi, până la preparate din carne și alte produse artizanale.

Pentru buna desfășurare a manifestării a fost desemnat un manager de proiect, iar echipa Primăriei Mihăileni va asigura sprijinul logistic necesar.

Programul zilei de 16.05.2026 (sâmbătă) în Metiș:
a.) Deschidere eveniment la 11:00, bun venit
Între 11:00 și 13:00 – gastronomie locală
Cu accent pe specific regional, sezonalitate, rețete autentice, implicarea comunității locale și sustenabilitate.
b.) Între orele 13:00 și 15:00
Vizită în biserica fortificată, tur al atelierelor Handwerkerschule Martinsdorf / Siebenbürgen e.V. Apoi descoperim satul și împrejurimile acestuia, mișcare după mâncare.
c.) Între orele 15:00 și 17:00
Atelier pentru adulți și copii oferite de instuctorii și studenții școlii de meseriași.

Comentariile sunt închise.