Bucătăreasa de la Cantina Uzinei: o viață între cazane, 3.000 de porții pe zi și oameni mulțumiți

Timp de 13 ani, Vulea Felicia a gătit zilnic pentru mii de oameni, într-o cantină de uzină unde munca începea înainte de răsărit și se termina târziu, după-amiaza. Povestea ei nu este doar despre mâncare, ci despre disciplină, efort, comunitate și respectul pentru meseria dusă mai departe cu demnitate.

„Uneori e greu să pregătești masa doar pentru familie, darămite când trebuie să gătești zilnic pentru 3.000 de oameni.” Așa începe povestea Vulei Felicia, bucătăreasă la cantina Sometră Copșa Mică timp de 13 ani, o femeie care a învățat nu doar să gătească, ci și să înțeleagă oamenii prin mâncarea pe care o punea în farfurie.

Originară din județul Mureș, din Căciula, lângă Luduș, Vulea Felicia a ajuns la Copșa Mică odată cu școala, stabilindu-se definitiv aici în anul 1970. Astăzi, la 69 de ani, își amintește cu luciditate începuturile: munca la covoare manuale, apoi la o secție de aparataj din Cisnădie, vestitele covoare persane, iar mai târziu la Clubul Tineretului. În 1973 s-a căsătorit, soțul fiind angajat la IMMN, iar în 1978 a venit momentul care avea să-i definească viața profesională – angajarea la Uzina Sometră, la cantină.

„Am făcut un curs de calificare de bucătar-ospătar, la Mediaș. M-am angajat inițial la Uzina, la un chioșc chiar la poarta 1. Acolo am stat până în 1991. După ce s-a desființat chioșcul, am trecut la cantină, la bucătărie”, povestește ea.

Cantina, o uzină în sine

Cantina Uzinei Sometră nu era un simplu loc unde se servea masa. Era un mecanism bine pus la punct, unde se pregăteau zilnic mese pentru până la 3.000 de oameni. Activitatea se desfășura în schimburi, iar bucătăria funcționa aproape continuu. „Se lucra în schimburi, inclusiv noaptea. Pregăteam mâncare pentru schimbul de noapte, pentru cei care mâncau la prânz și pentru cei care terminau schimbul”, își amintește fosta bucătăreasă.

Echipa era numeroasă: bucătari, ajutoare, personal pentru curățenie, spălat vase, servire. Totul se făcea organizat, iar meniul era stabilit din timp, împreună cu șeful cantinei. Cantitățile erau impresionante: cazane de 500 de litri pentru ciorbă, zeci de kilograme de carne și legume, sute de porții gătite zilnic.

„Aveam gramaje stabilite: 150 de grame de carne la felul doi, iar în ciorbă erau afumături și oase. Făceam ciorbe, felul doi, desert. Dimineața la ora 4 eram în cantină”, spune Vulea Felicia.

Mâncarea era una specifică zonei, gătită simplu, dar gustos: fasole cu afumătură, sarmale, ostropel, paste, chiftele. O bucătărie „ca acasă”, doar că la scară industrială. „Nu e ușor să gătești în cantitate mare. Trebuie să știi ce faci. Când gătești la cazan, nu mai e ca într-o oală mică.”

Mai mult decât o cantină

Pe lângă activitatea zilnică, echipa cantinei era solicitată frecvent la evenimente: nunți, botezuri, parastase, revelioane, organizate de sindicat sau în comunitate. „Atunci aveam meniuri speciale, ciorbă de perișoare, ciorbă de burtă, fripturi, garnituri. Oamenii se simțeau bine”, își amintește bucătăreasa.

Cantina era și un reper de igienă și disciplină. „Îmi aduc aminte că venea doctorul Sas de la Medias, de la Igienă, și se mira: «Aici nu e cantină, e fabrică de făcut mâncare».”

După uzină, tot în bucătărie

Activitatea cantinei s-a încheiat în 2003, un moment greu pentru cei care lucrau acolo. „A fost o strângere de inimă. A trebuit să plecăm.” Vulea Felicia nu s-a desprins însă de meseria ei. A deschis o gogoșerie, apoi o cofetărie, iar mai târziu un chioșc la liceu, activ până în 2018. „Am rămas în branșa asta, de comerț, de bucătărie.”

Astăzi, povestea ei rămâne o mărturie despre o lume care aproape a dispărut: cantinele de uzină, munca făcută în tăcere, pentru mii de oameni, zi de zi. O lume în care mâncarea era mai mult decât hrană – era parte din viața comunității.

Sursa Revista Administrației Publice Locale – Copșa Mica