Bucur Bogdan pune magneziul de la Rășinari la vot: primarul anunță un referendum local

Primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan, a venit cu clarificări privind proiectul de exploatare a minereului de magneziu din zonă. Edilul precizează că resursa aparține statului român, că Primăria nu a primit încă o solicitare privind închirierea sau concesionarea terenurilor și anunță intenția de a propune Consiliului Local organizarea unui referendum local.

Primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan, a transmis o serie de clarificări cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la exploatarea minereului de magneziu identificat pe teritoriul comunei.

Potrivit edilului, minereul de magneziu este o resursă a statului român, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Rășinari. Primarul susține că exploatarea nu ar urma să aducă beneficii financiare importante pentru bugetul local.

În ceea ce privește rolul administrației locale, Primăria Rășinari urmează să emită un Certificat de Urbanism, document în baza căruia vor fi stabilite avizele și acordurile necesare pentru ca dezvoltatorul să poată obține autorizațiile prevăzute de lege.

„În momentul în care vom avea certificatul vă voi face cunoscut care sunt aceste avize și acorduri”, a transmis primarul Bucur Bogdan.

Edilul a mai anunțat că intenționează să supună aprobării Consiliului Local Rășinari un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum local, în contextul demersurilor privind exploatarea resursei minerale.

Consiliul Local are, de asemenea, atribuții în ceea ce privește închirierea și concesionarea terenurilor aflate în proprietatea comunei. Primarul precizează că, în acest moment, administrația locală nu a primit o solicitare în acest sens.

„Orice solicitare în acest sens va fi analizată și supusă aprobării Consiliului Local, cu respectarea prevederilor legale. În acest moment nu avem o asemenea solicitare”, a precizat Bucur Bogdan.

Primarul spune că situația va putea fi clarificată pe măsură ce procedurile avansează, iar administrația locală va urmări ca informațiile relevante să fie făcute publice.

În ceea ce privește rezultatele prospecțiunilor realizate în zonă, Bucur Bogdan afirmă că acestea nu au fost transmise Primăriei Rășinari, întrucât informațiile respective nu intră în competența administrației locale. Potrivit acestuia, firma care a efectuat prospecțiunile a prezentat rezultatele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Primăria Rășinari intenționează să solicite ANRM informații cu privire la rezultatele prospecțiunilor și la ceea ce a fost identificat în zonă.

„Pe tot parcursul demersului pot apărea anumite lucruri pe care noi nu le știm acum. Vom avea în vedere ca toate aceste aspecte să ajungă să fie cunoscute opiniei publice”, a mai transmis primarul comunei Rășinari.

„Bună ziua, încerc să răspund la câteva întrebări apărute la clarificările pe care le-am făcut ieri:
Minereul de magneziu este un bun al Statului Român aflat pe teritoriul Comunei Rășinari.
Această exploatare nu va aduce mari beneficii financiare comunei noastre.
Competentele Primăriei și Consiliului Local Rășinari în ceea ce urmează sunt:
Primăria va emite Certificatul de Urbanism în baza căruia vor fi stabilite avizele și acordurile pe care dezvoltatorul trebuie să le obțină în vederea autorizării. În momentul în care vom avea certificatul vă voi face cunoscut care sunt aceste avize si acorduri.
Voi supune Consiliului local Rășinari un proiect de hotărâre în vederea organizării unui Referendum local.
De asemenea, Consiliul Local exercită atribuțiile legale privind închirierea și concesionarea terenurilor aflate în proprietatea Comunei Rășinari. Orice solicitare în acest sens va fi analizată și supusă aprobării Consiliului Local, cu respectarea prevederilor legale. În acest moment nu avem o asemenea solicitare.
După ce avem certificatul de urbanism vom ști exact care sunt condițiile pe care titularul trebuie să le îndeplinească.
Pe tot parcursul demersului pot apărea anumite lucruri pe care noi nu le știm acum. Vom avea în vedere ca toate aceste aspecte să ajungă să fie cunoscute opiniei publice.
Referitor la întrebarea cu ce s-a descoperit în zonă. Aceste informații nu au ajuns la Primăria Rășinari datorită faptului că nu sunt de competența noastră. Firma care a făcut prospecțiunile au prezentat rezultatele Agenției Naționale de Resurse Minerale.
Vom solicita ANRM un să ne informeze referitor la rezultatele prospecțiunilor.”
Primar Comuna Rașinari
Bucur Bogdan

Comentariile sunt închise.