Cadoul de Valentine’s Day? Spectacol de dans contemporan intitulat Romeo și Julieta. Rock story

După un ianuarie în care Teatrul de Balet Sibiu a dansat cu casa închisă spectacolul „Spărgătorul de nuci” într-o serie de patru matinee pentru copii și un început sold out de februarie, în care Baiadera, ne-a purtat în India plină de culoare și mister, nimic nu este mai potrivit pentru 14 februarie decât povestea de dragoste tragică a lui Romeo și Julieta. Ultimele patru bilete pentru spectacolul de dans contemporan ”Romeo și Julieta. Rock Story”, coregrafia Marcello Algeri, pot fi cumpărate de aici. Evenimentul este programat miercuri, 14 februarie, ora 19:00 la Centrul Cultural Ion Besoiu Sibiu.

Romeo și Julieta. Rock Story
Coregrafia și scenografia Marcello Algeri
Libret: Adaptare contemporană de Marcello Algeri, după drama originală a lui
William Shakespeare
Asistent coregrafie: Sabrina Rinaldi
Muzica: Queen, Tolga Kashif, Serghei Prokofiev
Light designer: Dario Druzeta

Data premierei: 7 octombrie 2022 (Sibiu), 15 octombrie 2022 (Italia)

Inspirat de tragedia originală a lui Shakespeare, spectacolul creat de Marcello Algeri aduce câteva modificări care nu se datorează unei lipse de respect pentru piesa originală, ci au rolul de a aduce opera cât mai aproape de timpul prezent. Povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta, spune de fapt povestea de dragoste a fiecăruia dintre noi. În universul minimalist și atemporal al scenei, creat de Marcello Algeri, timpul accelerează sau încetinește, condiționat de starea de spirit a individului, dar este singurul element care definește ritmul implacabil al vieților scurte și intense ale personajelor. Acest „Romeo și Julieta” nu este o tragedie politică sau de dragoste. Este mai presus de toate o tragedie generațională. Cei doi îndrăgostiți din Verona rup cercul de tradiții, obligații și îndatoriri care le caracterizează familiile de generații întregi. Ei nu aleg banii, poziția socială, ci iubirea, chiar și în moarte. Într-un spirit exuberant, nesăbuit, dar autentic, aceasta este tocmai cea mai mare lecție pe care ne-o pot da tinerii. Romeo și Julieta conțin în ei toate contrariile: sunt judicioși și nesăbuiți, comici și dramatici, masculini și feminini împreună. Tragedia finală se dorește a fi o mare repetiție de teatru, care atinge punctul culminant în timpul morții, unde protagoniștii interpretează viața ca niște copii fermecați de iubire. Pe patul de piatră, cei doi tineri înainte de a muri se ating și nu mai sunt Romeo și Julieta lui Shakespeare, sunt doar doi tineri care stau pe un zid jos și care în cinci zile, mult prea repede, au crescut. „Dragoste. Pasiune. Conflict. Destin. Moarte. Acestea sunt cele cinci elemente pe care le-am evidențiat în reinterpretarea mea a unui clasic din toate timpurile: Romeo și Julieta, în versiune rock. Pornind de la piesa lui Shakespeare și de la muzica trupei Queen, am creat un balet, în care povestea pornește de la cel mai intens moment de iubire și emoție, când Julieta îl ține în brațe pe iubitul ei mort, Romeo. Ca primă imagine, spectacolul îi arată pe toți performerii ca tineri îndrăgostiți, pentru a face clar faptul că toți suntem Romeo și Julieta în momentul în care pășim pe drumul iubirii care, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, reprezintă astăzi adevărata și poate singura revoluție. În libertatea mea compozițională am adus destinul în centrul poveștii și toate scenele arată forța și, în același timp, fragilitatea oamenilor care se văd dezarmați în fața “șocurilor vieții”, dacă nu au curajul de a-și trăi sentimentele din plin. Le-am cerut dansatorilor energie maximă în fiecare moment al baletului și mai ales în finalul tragic, pentru că nu am vrut să pară o dovadă a cât de greu este să te protejezi și că nimic nu se poate face în fața emoțiilor și în fața destinului, ci am vrut să arăt că șocul, chiar dacă violent, al iubirii este întotdeauna și în orice caz viață. Această coregrafie este o sculptură de corpuri umane în mișcare, acompaniată de muzica rock a trupei Queen. Am vrut să evidențiez modul în care bărbații și femeile sunt adevărata și singura operă de artă totală, o operă de artă în mișcare și în continuă evoluție care transmite universului o expresie artistică care nu este făcută din simboluri sau forme estetice, ci din sentimente.” Marcello Algeri, coregraf

Despre Marcello Algeri
Coregraf

Marcello Algeri și-a început cariera în Franța, pentru ca mai apoi să își continue activitatea artistică în Italia, Belgia, Germania, Elveția, Croația și SUA. Are în repertoriu multe dintre rolurile principale ale spectacolelor din repertoriul clasic, precum: „Romeo și Julieta”, „Carmen”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, „Coppelia”, „Cenușăreasa”, „Don Quijote”, „Giselle”, precum și creații moderne și contemporane, colaborând cu marii coregrafi ai scenei mondiale. A avut colaborări cu opere, teatre și companii din Monte Carlo, Belgia, Germania, Croația, Italia, Elveția, SUA și a participat la turnee în întreaga lume: Egipt, Croația, Elveția, Rusia, Japonia, SUA, Tunisia, Ucraina etc. Este director artistic al Ariston Proballet Sanremo Italia, maestru de balet și coregraf. Până în prezent, a creat peste 50 de coregrafii, de balet clasic, neoclasic și contemporan, din care amintim aici o mică parte: „Rapsodia ”(Gershwin), „Carmen” (Bizet), „Ravel” (M. Ravel), „Opera Prima” (G. Verdi), „Coppellia” (Delibes),  „Pulcinella” (I. Strawinsky), „Queen the ballet” (Queen),  „Opera ballet Rock” (P. Floyd, Deep Purple) ,  „Anotimpurile” (Vivaldi, Richter) etc.

Credit foto: TBS, Ovidiu Matiu

Cadoul de Valentine's Day? Spectacol de dans contemporan intitulat Romeo și Julieta. Rock story

 

Comentariile sunt închise.