„Cartea, povestea noastră”, un nou proiect educațional realizat de inimoșii voluntari ai Asociației Mâini Unite

Asociația Mâini Unite anunță lansarea unui nou proiect educațional. „Cartea, povestea noastră” va fi realizat de acești voluntari inimoși în cu Biblioteca Astra Sibiu și cu sprijinul oferit de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Educațională 2023. Valoarea se ridică la 20.381,60 lei și vizează identificarea de modalități și tehnici care să ajute la stimularea interesului elevilor pentru lectură individuală sau colectivă, impulsionarea imaginației și a creativității, precum și dezvoltarea unei atitudini favorabile față de lectură și învățare.
„Dragi prieteni ai Asociației Mâini Unite,
Suntem încântați să vă anunțăm lansarea unui nou proiect educațional numit „𝑪𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂, 𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆”.
Această inițiativă își propune să promoveze lectura în rândul copiilor din medii defavorizate și să contribuie la redescoperirea beneficiilor reale ale lecturii tradiționale.

 

Suntem convinși că vom întâlni copii dornici de cunoaștere, care să fie motivați să citească și să poarte discuții pe marginea lecturilor parcurse.
În final, proiectul nostru va culmina cu realizarea unei cărți care va conține o serie de lucrări ale copiilor participanți, realizate sub coordonarea îndrumătorilor.
Cu imensă bucurie,”, transmite Ana-Maria Micu, președinta Asociației Mâini Unite.

 

Printre activitățile propuse se numără acțiuni de promovare a proiectului și a resurselor culturale, dezbateri pe teme alese de elevi, organizarea unui „arbore al impresiilor”, desfășurarea unor cercuri de creație literară și plastică, dar și vizitarea tipografiei Bibliotecii ASTRA.
„Cartea, povestea noastră”, un nou proiect educațional realizat de inimoșii voluntari ai Asociației Mâini Unite

Comentariile sunt închise.