Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din ţara noastră, s-a prăbușit, a anunțat Romsilva. Jumătate din spectaculoasa cascadă s-a rupt în două, se pare că din cauza greutăţii proprii. Imaginile au întristat întreaga țară.
”Avem, din păcate, şi o veste neplăcută. Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi din cauze naturale”, a transmis, luni seară, Romsilva, pe pagina de Facebook.
Sursa citată a precizat că travertinul şi muşchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni şi greutate, iar cascada a cedat sub propria greutate.
Unii spun însă ca o cauză ar putea fi şi intervenţia omului, însă autorităţile din zonă infirmă acest lucru.


Comentariile sunt închise.