Spitalul CFR Sibiu a obținut certificarea ISO 37001:2016, standardul internațional pentru Sistemul de Management Anti-Mită, în urma unui proces riguros de auditare, instruire și verificări interne. Această certificare confirmă angajamentul instituției pentru transparență, etică profesională și toleranță zero față de corupție.
Implementarea acestui standard implică politici și proceduri clare pentru prevenirea, detectarea și gestionarea riscurilor legate de mită, atât în interiorul organizației, cât și în relațiile cu pacienții sau partenerii externi.
„Este o garanție pentru pacienți și terți că în Spitalul CFR Sibiu nu acceptăm și nu oferim mită. Mulțumesc colegilor – de la conducere, la cadre medicale și personal TESA – pentru implicare și înțelegerea importanței acestui demers”, au transmis reprezentanții spitalului.
Obținerea certificării ISO 37001:2016 consolidează poziția Spitalului CFR Sibiu ca instituție medicală care oferă servicii de calitate, respectând atât normele profesionale, cât și cele etice și legale.
📍 Spitalul CFR Sibiu – pentru o cultură a integrității în sistemul sanitar.

Comentariile sunt închise.