Chinatown-Ul De Pe Bălcescu – 錫比烏羅馬尼亞

Chinezăria de pe Bâlcescu revine an de an cu aceleași mărțișoare, floricele, ursuleți sau inimioare de pluș, brățărici, cerceluși, într-un cuvințel sunt fake-urile noastre de toate zilele. Fie Ziua de Dragobete, Valentine’s Day, Mărțișor sau Ziua Mamei/ Femeii, comercianții ne expun pupilelor cele mai colorate lucrușoare, fie că sunt din plastic, ceramică, sticlă, sau placate în argin sau aur, smaralde sau swarovski. Zeci de mese sunt așezate una lângă alta de-a lungul bulevardului. Și totuși, poți găsi și produse de calitate.

Vrei, nu vrei,  ai sau n-ai destui bani în buzunar, te gândești că mergi acasă la EA, astăzi, și nu i-ai luat un mic cadouaș?… că și așa-i tradiția, nu?!

Stați! Era să uit … vine 1 Martie și 8 Martie când alți bani, altă distracție. Un mărțișor pentru diriginta, altul pentru profa de română … cred că ne-am confruntat cu toții cu așa ceva atunci când eram elevi. Și ai noștri comercianți și-au luat autorizație cu vreo 2 săptămâni înainte ca să fie siguri că vor obține un profit bănos. Nu zic că e un lucru rău asta, dar parcă e prea mult. Nicolae Bălcescu numai ce a scăpat de plușurile specifice Sfântului Valentin și iată că acum s-a îmbrăcat în ciucuri albi-roșii.

Piața Mare din Sibiu a devenit de la începutul anului fie loc de întâlnire pentru protestari,  fie zonă dedicată căsuțelor cu produse tradiționale.

Comentariile sunt închise.